He wants me... He wants me not...

media: 5.00 din 2 voturi

[Post facut cu ea si cu el. Care el cica e ea si ea cica e el. Defapt si eu sunt el. Defapt treaba e destul de simpla. Fiecare si-a creat cate un personaj, i-a dat cate un nume si asa mai departe, apoi am stabilit o actiune generala si in mare imprejurarile in care are loc aceasta, pentru ca in final sa iasa trei posturi mai mult sau mai putin asemanatoare. Fiecare a scris din punctul de vedere al peronajului propriu, ceea ce e destul de complicat dar o sa vedeti ce-a iesit... Ca tot veni vorba eu nu prea am inspiratie so don't kill me, pentru ca stiu ca nu e genial. Well i'm not proud of myself...]

Imi rasucesc haotic pletele blonde, ondulate, intr-un joc obosit si sfarsit de vlaga. Am stat toata noaptea treaz, in fata unor hartii, corectand teste si amuzandu-ma de greselile copilaresti. Azi imi iau liber, imi doresc doar sa ma cufund printre cearsafuri si, privind un punct inexistent de pe tavan, sa ma gandesc la diverse lucruri. In mirosul trandafiriu al camerei, gandurile imi curgeau asemenea unei cascade - cu o forta incredibila, naturala, fara ca eu sa am vreo putere asupra lor. M-am trantit in pat lasand cersafurile intr-o dezordine complita. Mi-am lasat pleoapele sa se astearna asupra ochilor mei de un albastru deschis, pur...
Imi amintesc si acum, ca si cum totul s-ar fi terminat acum cateva clipe. Vad totul prin aceeasi ochi naivi. Da, eram doar un copil pe atunci, chiar daca predam de ceva timp la un liceu din oras. Nu pot sa cred cat am putut fii de prost...
Revad ziua aceea aparent banala, in care l-am vazut pentru prima data. Mda... EL. Imi permit sa imi amintesc cum ne-am intalnit. Ian m-a impresionat din prima clipa, prin masculinitate si totusi prin trupul androgin... M-am simtit atras de prezenta sa inca din prima clipa. E ciudat cum memoria nu-mi permite sa-mi amintesc imprejurarile exacte ale intalnirii noastre. Imi amintesc doar ca era in fata bancii tatalui sau... Ciudat cum, la momentul acela, nu am observat multe dintre defectele sale, unele atat de proeminente... Probabil eram mult prea orbit de contrasul atat de reusit dintre tenul lui de lapte si parul negru ca pana corbului. Ma privea cu o oarecare sila, puteam simti asta. Ii vedeam ochii migdalati atat de plini de narcisism si... incredere in sine. Totusi, m-a atras. Tin minte ca in urmatoarele zile, luni chiar, i-am evitat prezenta, din teama de a nu intalni din nou aceeasi privire de gheata. Realizez ca acea intalnire a fost, pentru el, atat de neinsemnata... Asa cum mergi pe strada fara sa observi o masina ce trece in viteza pe langa tine - probabil ti se pare ceva cat se poate de firesc - asa a trecut Ian cu vederea intalnirea noastra.
In urmatoarele zile, creierul meu devenise un loc haotic, in centrul caruia trona Ian, cu aceeasi indiferenta caracteristica pe care am observat-o din prima clipa. Imi doream atat de tare sa-i revad pletele brunete leganandu-se lin, in voia adierii. Nu stiu ce a fost in capul meu cand, mult prea presat de visele mele, am inchis cu putere usa apartamentului meu si am inaintat pe trotuarul moale. Soarele imi acoperea ochii, dar sentimentele ma purtau drept spre destinatie. Staim ca-l voi gasi la banca. Eram sigur.
Deodata, drumul imi fu umbrit de o cladire mare, impunatoare, pe care, totusi, mi-as fi dorit sa nu o fi observat. Aproape fara voia mea, m-am oprit in fata bancii si am privit in sus cu umilinta. O parte din mine parca isi dorea sa-mi continui drumul, sa trec cu vederea deciziile mele absurde. Si totusi, picioarele mi-o luara inainte, urcand incet si nesigur scarile din marmura de la intrarea in cladire. Imediat, aerul conditionat si mirosul de hartie proaspata imi inundara narile. M-am trezit brusc din visare, amintindu-mi scopul pentru care eram acolo. Sa-l gasesc pe Ian. Si da, chiar l-am gasit... asezat pe biroul unei angajate, distras de lumea reala printr-un sarut ce parea sa fi durat o vesnicie. Nu am putut sa nu observ atingerile tandre dintre cei doi, moment in care am inceput sa vad toata scena in ceata. Ochii mi se umplusera de lacrimi, asa cum nu mai facusera vreodata pana atunci. Si mai mare mi-a fost uimirea cand am observat un detaliu aparent neimportant. Cum putea barbatul la care visasem atata timp sa iubeasca o... eleva de-a mea?!
Mi-am intors corpul a plecare, insa privirea nu mi se putea dezlipi de scena trista din fata mea. Pentru o clipa, m-am simtit ca un actor ce pierde cel mai important rol al vietii sale. Am impins cu putere usa rotativa a bancii si am iesit rapid. Ma indoiesc ca mergeam drept, datorita vitezei si a lacrimilor ce-mi inundau ochii, dar nu mai conta. Nu-mi venea sa cred. Pana acum cateva clipe tremuram de emotie si de dorinta, iar acum ma simt oarecum vinovat pentru ca mi-am urnit trupul din pat...
Ajuns din nou in fata garsonierei mele, am deschis usa printr-o miscare scurta, scrutand linistea blocului printr-un ecou insuportabil. Am trantit totul in urma mea m-am repezit spre dormitor, unde am cazut pe marginea patului. Am scos din primul sertar al noptierei o fotografie a lui Ian. Chipul acestuia era decolorat de prea multe saruturi dornice si nebunesti. Am dus-o la piept si cred ca am adormit asa, nu-mi amintesc. A doua zi m-am trezit foarte tarziu. Desteptatorul cred ca se plictisise de mult sa mai sune... Cand am deschis ochii am vazut poza pe covorul portocaliu. Am ridicat-o atent si am asezat-o cu grija in sertar.
In drumul meu ulterior spre liceu, am permis din nou gandurilor sa-mi invadeze mintea. Ma gandeam doar la cum aveam sa o tratez pe Layla, cea pe care o credeam a fii iubita lui Ian, acum dupa ce fusesem martor la scena aceea oribila. La scoala era zambitoare si vesela, n-o condamn... dupa ce s-a vazut in bratele puternice ale acelui barbat. Am incercat sa ma port normal, dar nu am putut sa ascund o urma de trsitete din glasul meu. Practic, de unde avea ea sa stie de sentimentele mele pentru Ian? Mda... La dracu' si cu gandirea pozitiva...
Orele au trecut pe nesimtite, incepusem chiar sa uit de poveste, cel putin partial. Cand, intr-una dintre ultimele pauze ma refugiasem in cancelarie, abia oprindu-mi lacrimile sa curga din nou, nu mica mi-a fost mirarea sa vad in cadrul usii o silueta cunoscuta, androgina si totusi cu un aer atat de masculin... Avea parul prins intr-o coada la spate, iar in ochi i se putea citi o urma de dorinta. Ian se apropie incet de masa de care ma sprijineam. Eu am lasat usor ceasca de cafea undeva langa mine, privindu-l in continuare in ochii negri. Ajuns in dreptul meu, ii puteam simti respiraia... Ma cuprinse usor cu un brat, apoi si cu celalalt si isi apropie chipul de al meu.
"Leon..." sopti el, incat abia daca l-am auzit...
In urmatorul moment am inchis instinctiv ochii, lasandu-i buzele fine sa se lipeasca de ale mele, in ceea ce urma sa fie un sarut. Ii auzeam din ce in ce mai puternic respiratia greoaie ce imi patrundea in fiecare por. M-am asezat pe masa iar el parea sa-mi caute apropierea din ce in ce mai mult. Simteam o placere incredibila, numai pentru simplul fapt ca era aproape de mine. Imi dadu jos tricoul, sarutandu-ma in continuare. Nu ma puteam impotrivi, nici sa fi vrut. Simteam cum pune stapanire pe trupul meu...
In timp ce incercam sa ii dau jos camasa din satin negru, se auzi un zgomot aproape infernal, apoi mai multe voci tinere tipand, razand, vorbind... Clopotelul. Ian se indeparta incet de mine, zambindu-mi cu subanteles... Isi incheie singurul nasture pe care resuisem sa i-l desfac, apoi sorbi ironic din cafeaua de pe masa... In cateva clipe ii mai simteam doar parfumul inotand vag prin incapere. Inca ii simteam atingerile, ce pareau atat de tandre.
Indreptandu-ma spre usa, am observat in prag o tanara cu parul de un castaniu irezistibil... Ma privea indelung, cu lacrimi in ochi. Cand a observat ca o priveam si eu, la randul meu, Layla s-a intors usor, printr-o miscare trista, si a plecat cu pasi mici ca de felina. Am urmarit-o pana la intrarea in clasa... deodata mi-am amintit sentimentul pe care l-am avut atunci cand i-am vazut sarutandu-se la banca. Nu stiu exact de ce, dar am avut senzatia ca doar mie mi se cuvine sa-l iubesc pe Ian. Sigur, eu eram intrusul, dupa cum mi se parea.
Ciudat, dar cand l-am privit plecand din cancelarie mi-am imaginat ca vom avea o relatie frumoasa, dar cu siguranta nu a fost deloc asa.
Intr-o dimineata, pe cand imi urmam obisnuitul drum spre scoala, m-am asezat pe o banca in parc, privind lacul in ochi si amintindu-mi tot ce se intamplase in decurs de mai putin de o luna. Incepuse sa mi se para o dragoste puerila, un joc... Un joc pe care eram pe cale sa-l pierd. Chiar in acel moment, o silueta feminina se aseza pe banca in dreapta mea. Am recunoscut-o imediat, dupa hainele de moda veche pe care le purta. Fusta lunga si usor creponata ma facu sa imi ridic privirea spre chipul alb al Laylei. Aceasta ma privea temator, ferindu-se parca... Un incet "Buna ziua..." ma facu sa ma gandesc la cat de naiv am putut fii... Ma pierdusem in detalii mai ceva ca o femeie, fusesem orbit de o frumusete fada, mult prea masculina si care nu va fi niciodata a mea. Nu stiu ce a fost in capul meu, dar am simtit un impuls demonic... Intr-o fractiune de secunda am cuprins-o cu ambele brate si am saruat-o cu pasiune. Nu-mi puteam da seama ce simte, nu stiam nici macar daca chiar imi dorisem sa fac asta. Dar am sarutat-o. Un sarut pe care n-am sa-l uit niciodata. Fata m-a impresionat, nu s-a impotrivit nicio secunda si nici nu parea sa regrete ceva. Ii simteam pletele de ciocolata sub palmele mele umdede. Gemea de placere chiar si atunci, intr-o dimineata innorata, stand pe o banca in parc alatauri de mine.
In timp ce buzele noastre se jucau, ba mai rapid, ba mai lent, revedeam intreaga poveste in minte. Nu imi imaginasem vreodata ca voi ajunge intr-o asemenea postura, de a deveni rivalul unei eleve de 18 ani, pentru a sfarsi totul cu un sarut pasional. Nu stiu in ce imprejurari se afla si Ian acolo, privindu-ne. Cand i-am observat ochii migdalati si negri plini de lacrimi, atintiti asupra mea, am simtit un mare gol in stomac. Acesta clatina din cap, stergandu-si lacrimile, se intoarse si o lua agale in sens opus. Stiam ce simte. Intregul lui palat de argint se prabusise, nu mai avea nimic, doar lacrimi si umbra trecutului. Stiam cum se simtea... Ca un actor ce tocmai a pierdut cel mai mare rol al vietii sale...

postat de copilmic in 2007-07-27 23:26 | Stupid Thoughts | 0 comentarii